„Mica Unire” – primul pas spre România Mare – Video

Miercuri, 24 ianuarie, de la ora ora 9, Fundaţia Pelin din Tecuci vă invită la Biserica din satul Ţigăneşti, comuna Munteni, şi la mormântul Ecaterinei Conachi Vogoride pentru o slujbă de comemorare, în cadrul evenimentului „Mica Unire – primul pas spre România Mare”.

Ecaterina Conachi Vogoride (Cocuţa)

S-a născut la Ţigăneşti pe 17 august 1828, având ca părinţi pe Costache Conachi, logofăt, primul poet premodern al României, şi pe Smaranda Negri. Mama Cocuţei avea mai mulţi copii din prima căsătorie, printre care pe C. Negri, unionist înfocat, om de cultură, diplomat şi pe Elena Negri, muza poetului V. Alecsandri, moartă la numai 26 ani.

Din păcate, la vârsta de cinci ani, Ecaterina a rămas orfană de mamă. Poetul a jelit-o în versuri tulburătoare tot restul vieţii pe soţia sa, care îi fusese şi muză, şi s-a îngrijit permanent de educaţia fiicei lor. Anii au trecut cu repeziciune.

După ce studiază trei ani la Paris, la vârsta de numai 17 ani, Ecaterina se căsătoreşte cu Nicolae Vogoride, un principe de origine bulgară. Acest mariaj a fost dezavuat de personalităţile politice ale vremii, deoarece Vogoride era recunoscut ca un antiunionist înrăit. Este şi motivul pentru care, în martie 1857, Înalta Poartă l-a învestit cu funcţia de caimacan (locţiitor de domn) şi i-a promis tronul Moldovei, dacă va reuşi să zădărnicească unirea celor două principate.

Ecaterina nu putea accepta atitudinea soţului ei. Retrasă la Ţigăneşti, îi trimite la Iaşi o scrisoare plină de indignare, din care se subînţelegea clar că voinţa de unire a românilor nu putea fi înfrântă.

„Ai venit în ţară sărac lipit pământului, n-ai altă avere decât zestrea ce ţi-am adus-o eu, fata lui Conachi. Îţi iert risipirea ce-ai făcut-o din averea mea, dar nu-ţi voi ierta trădarea faţă de neamul, faţa de ţara care ar fi trebuit să devină şi a dumitale. Cum nu ai astăzi altă avere decât a mea, aş putea printr-un divorţ, să te aşez din nou pe paiele de pe care te-am ridicat. Vezi dacă-ţi place mai bine această perspectivă, promisiunilor pe care ţi le fac turcii. Pentru moment îţi cer darea afară a lui Catargi (ministru de interne) şi numai atunci mă voi întoarce la dumneata.” (C. Gane, Portrete de femei).

Îi trimite apoi un bilet prin care îl somează să-l repună în funcţia de protopop al Tecuciului pe Gh. Dimitriu, tatăl scriitorului Calistrat Hogaş, pe care îl demisese, doar pentru că era unionist.

Potrivit prevederilor Tratatului de la Paris, la 19 iulie 1857 s-au desfăşurat alegerile pentru Divanurile Ad-hoc. În ciuda entuziasmului general, rezultatul a fost negativ, deoarece Vogoride reuşise să obstrucţioneze presa şi să falsifice listele electorale. Totul părea definitiv pierdut. Diplomaţiile occidentale îşi şterseseră de pe agendele lor această solicitare românească. Vogoride jubila. A lustruit cu grijă arcul de triumf de la Ţigăneşti. Ştia că acolo va veni, în scurtă vreme, o delegaţie de la Înalta Poartă, să-i înmâneze firmanul de domn.

Imediat după anunţarea rezultatelor, unioniştii au înaintat către cancelariile occidentale numerose memorii prin care contestau modul în care s-a desfăşurat scrutinul, dar acestea nu au avut niciun ecou. Îngerul bun al românilor a condus-o însă pe Ecaterina spre seiful caimacanului. Aici a găsit un pachet cu 14 scrisori diplomatice venite de la Înalta Poartă şi de la Secretariatul Ambasadei Turciei din Londra. În unele i se făcea cunoscut că „Poarta doreşte ca Luminăţia ta să lucreze cu energie contra Unirii, dar să lucreze fără vuiet şi, mai ales, să nu arate că primeşte asemenea instrucţiuni de la Poartă”.

După eşecul scrutinului, nu au întârziat nici felicitările: „Bine ai făcut că n-ai acordat libertatea presei pe care nişte moldoveni nesocotiţi caută a o întrebuinţa pentru ca poporul să se pronunţe în favoarea Unirii” (Ioan Brezeanu, Galaţi, biografie spirituală).

În legătură cu autorul sustragerii scrisorilor nu există niciun dubiu. Enciclopedia României, istoricii Gh. Platon, George Marcu, C. Gane, Ioan Brezeanu şi mulţi alţii susţin că numai Ecaterina putea să aibă acces la seiful din Iaşi al caimacanului.

Dovezile desprinse din scrisori erau deci incontestabile. Ecaterina a înmânat „prada” fratelui ei, C. Negri. El le-a trimis prin Dimitrie Ralett la ambasadorul Franţei la Bucureşti. Acesta le-a expediat de urgenţă pe adresa revistei „L’Etoile de Danube”, care apărea la Bruxelles, unde au fost imediat publicate. Ziarele occidentale au luat foc, scrisorile fiind preluate instantaneu în presa pariziană, londoneză, prusacă etc.

Diplomaţii moldoveni s-au năpustit la Paris. Marele prieten al românilor era Napoleon al III-lea. El s-a oferit şi de această dată să ne ajute. Cheia era însă la Istanbul, dar împăratul nu avea acces acolo. A invitat-o pe Regina Victoria a Angliei la o întrevere. S-au întâlnit la Osborne. S-au alertat şi celelalte ţări aliate. Sultanul nu a avut încotro şi l-a demis pe Vogoride. Acesta a luat drumul pribegiei. (A murit în 1862 într-un hotel din Bucureşti).

S-a dispus repetarea testului electoral pe 20 septembrie 1857, sub stricta supraveghere a Puterilor Garante. Noul scrutin a fost concludent. Doar două voturi împotrivă. Rezultatul nu a mai putut fi măsluit. Noii aleşi au fost sărbătoriţi „cu muzică militară. Pe uliţe, oraşul era luminat ca ziua.” (Radu Rosetti). Bătăliile viitoare din 5 şi 24 ianuarie 1859 aveau drumul netezit.

Lecţia Ecaterinei

Şi totuşi, nu rezistăm tentaţiei de a ne întreba care ar fi fost cursul evenimentelor din Ţările Române, dacă divina fiică a lui Conachi ar fi pus pe primul plan Familia (putea să ajungă prima doamnă a Moldovei) şi nu Patria. Cu siguranţă, nu ar fi avut loc Unirea Mică (1859), nici momentul Cuza (1859-1866), nici Monarhia (1866-1947) şi nici Marea Unire (1918). Probabilităţi credibile? Moldova putea să ajungă, în scurtă vreme, o gubernie, iar Ţara Românescă un paşalâc. Considerăm că nu exagerăm când afirmăm că Ecaterina Conachi poate fi considerată o adevărată Ioana d’Arc a României.

„Ecaterina Conachi – Vogoride trebuie să figureze în Panteonul neamului şi pe toate monumentele comemorative cu atât mai mult cu cât a fost singura femeie şi în acelaşi timp cea mai proeminentă personalitate a evenimentelor ce au dus la triumful Unirii ”, scrie criticul literar Maria Vartic.